Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat sâmbătă o impresionantă ceremonie în Capitală, cu ocazia celebrării Intrării Domnului în Ierusalim (Floriilor).
Mii de credincioși au mers pe jos de la Mănăstirea Radu Vodă până la Catedrala Patriarhală, pentru a fi întâmpinați de Patriarhul Daniel.
Sâmbăta lui Lazăr este, de asemenea, o zi importantă, asociată cu miracolul învierii lui Lazăr din morți și este considerată o prevestire a învierii lui Hristos. Este un moment în care credincioșii se adună la biserică pentru slujbe speciale și pentru a primi binecuvântarea.
Programul pelerinajului de Florii
După cum a fost anunțat, programul pelerinajului din Capitală a fost următorul:
- Orele 14:30 – Slujba Vecerniei la Mănăstirea Radu Vodă;
- Orele 16:00 – la Mănăstirea Radu Vodă va avea loc sfințirea ramurilor de salcie, care vor fi apoi oferite credincioșilor prezenți;
- Orele 16:15 – plecare în procesiune de la Mănăstirea Radu Vodă spre Catedrala Patriarhală;
- Orele 16:45 – oprire la Biserica Sfântul Anton – Curtea Veche, unde procesiunea va fi întâmpinată de preoții și credincioșii acestei biserici;
- Orele 17:15 – procesiunea ajunge la Crucea brâncovenească de la baza Colinei Bucuriei (a doua oprire);
- Orele 17:45 – sosire la Catedrala Patriarhală, unde pelerinii vor fi întâmpinați de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va sfinți icoana praznicului „Intrării Domnului în Ierusalim”, va rosti rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor și va adresa un cuvânt de învățătură.
Sursa foto: GÂNDUL/Alexandra Pandrea